Balul este un spectacol bazat pe textele lui William Shakespeare din ,,Visul unei nopți de vară”.
Balul este de fapt spectacolul pe care meșterii – Gutuie, Fundulea, Fluierici, Botișor, Blându și Subțirelu – îl joacă, invitați fiind, la curtea ducelui și a ducesei.
Spectacolul este axat pe repetițiile propriu zise ale acestora, momentul paroxistic fiind spectacolul însuși. Spectatorii sunt martorii punerii în mișcare a mecanismului (hilar) teatral. Ei sunt puși în ipostaza de a vedea creația actorilor nu doar din perspectiva unei poziții particulare date ci și simultan, ca forță a grupului.
Dincolo de aspectul comic și de actul artistic în sine, putem observa drama fiecărui artist în încercarea lui de a atinge perfecțiunea. Acest contrast cred că este cheia de dezlegare a eseului nostru teatral.
William Shakespeare reinterpretează celebra poveste de dragoste dintre Venus, zeiţa iubirii şi prepuberul Adonis, cel mai frumos dintre muritori.
Tragica încercare de a face curte, a Zeiței, este plină de erotism și întâmplări neașteptate, puse în pagină cu mult umor.
Performanţa actriţei Valentina Zaharia de a juca trei personaje foarte diferite i-a adus Marele Premiu la Bacău Fest Monodrame 2017.
În 2014, a devenit cel mai tânăr actor invitat să susțină un recital la Festivalul Internațional „William Shakespeare” Craiova.
Fluturi şi oameni este un spectacol despre crisalidele care învaţă să zboare, despre gâze eterice şi bărzăuni zumzăitori, despre albine şi flori, despre basmele şi fabulele copilăriei, despre plutirea prin aer şi alunecarea pe sub apă, despre minunăţiile scăldate în lumina zilei şi învăluite în licărul boltei înstelate, despre căderea din rai, despre Cain şi Abel, despre îngeri şi despre d emonii redeveniţi îngeri…
Un spectacol de la care ieşim mai curaţi şi mai împăcaţi. Un spectacol pentru copiii care dorm în noi, adulţii. Un spectacol care nu e făcut să distreze şi să anestezieze, ci să marcheze şi să trezească…Un spectacol al şcolii Dan Puric, a cărui umbră plină de iubire şi de ne- iertătoare exigenţă dă aripi şi responsabilizează pentru înălţimea şi desăvârşirea zborului.
Alexandru Ciolan
Ziarul Financiar, 24 iunie 2011
HOMO LOVE – „absolut nimic despre iubire”, este un performance one-man-show de teatru non-verbal. Un montage d’emotions, o combinație teatrală între dans, muzică, pantomimă și proiecții video.
„ … Paul Cimpoieru face un montage d’emotions pe care-l numește HOMO LOVE, pe scena de la Green Hours. Și eu mă gândesc care love, omule bun? Că love e cel mai greu de găsit în zilele noastre.
Dar Paul stie ce face. El are love În corp… și-a spart inima și-a-mprăștiat-o în tot corpul. Și-atunci, corpul lui s-a făcut love, o mare, mare putere, și poate să oglindească, pentru o oră și jumătate de spectacol, omul. Își permite cu corpul ăla să arunce în spectatori cu spaimele lor, durerile lor, fricile lor, duioșiile lor, încercările lor, nervii lor, automatismele lor, golirile lor, umplerile pe sfert sau maximum pe jumătate… ceea ce dăruiește Paul în spectacolul ăsta e începutul sfârșitului minciunii. ”
Ana Barton
scriitoare
Coleman şi Valene dau impresia că stau pe nişte butoaie de pulbere, sunt gata să explodeze în orice moment. Relaţia dintre cei doi fraţi, care şi-au pierdut tatăl în urma unui „accident” cu o armă de foc este una stranie, construită din conflicte şi certuri permanente. Schimburile de replici sunt sclipitoare, iar personajele par să calce apăsat şi zgomotos pe o coardă deja mult prea întinsă.
Fiecare îl provoacă pe celălalt, împingându-l spre limitele răbdării, singurul care încearcă să repare întrucâtva relaţia disfuncţională a fraţilor Connor este preotul Welsh. Dar sfaturile lui par să rămână neauzite pentru Coleman şi Valene, ca şi pentru restul satului în care îşi are parohia. Însă, într-o răsturnare aproape mistică a rolurilor, se dovedeşte că tocmai cel care trebuia să fie salvatorul îşi aşteaptă salvarea de la cei rătăciţi… Întotdeauna relaţiile interumane dintr-o comunitate, fie ea din Irlanda sau de oriunde, ne spun mai mult despre fiinţa umană decât zeci de tratate de psihanaliză. Aşa că sunteţi invitaţi să intraţi în lumea plină de violenţă, de umor negru, dar şi de neaşteptată compasiune, a fraţilor Connor, a părintelui Welsh şi a frumoasei Girleen Kelleher.
Nicollo, Filippo si Peppino sunt trei clovni (în vârstă, în textul original) care se regăsesc în fața unui anunț de angajare. Ei sunt gata să dea totul pentru ultimul truc peste care poate cădea cea din urmă cortină. Însă amintirea gloriei trecute transformă lumea întreagă într-o feerie, într-un decor suprarealist.
Montarea de față vine cu o nouă viziune asupra situațiilor scenice propuse de textul marelui dramaturg român. Cu toate acestea, coloana vertebrală a construcției dramatice rămâne neschimbată. Totul este viu și alert. Partiturile generoase, ofertante, sunt susținute de către actori cu energie și implicare, aceștia realizând personaje complexe și, sperăm noi, memorabile.
„M-am întrebat dacă nu cumva distanța dintre cine suntem și cine am putea fi, într-un context capabil să ne forțeze limitele, rămâne mereu constantă, oricât de diferiți ne-am ști. Pentru că n-am știut să răspund la întrebare, am hotărât să las la o parte dilemele de revistă glossy și să scriu un text despre un interviu de angajare.”
Alexandru Popa
„Cred că, dincolo de consistenta încărcătura comică și de forța unor teme care, poate, ne vor ajuta să ne confruntăm tabuuri mai noi sau mai vechi, numitorul comun creează un univers viu, original, autentic. Un univers care, deși limitat la un spațiu concret foarte restrâns, sper să se poată extinde în mintea și emoția spectatorului, dinspre copilărie spre maturitate, între simpatie și adversitate, de la confortul situațiilor familiare către neliniștea indusă de neprevăzut.”
Vlad Zamfirescu
Din iureșul treburilor domestice, al telefoanelor nedorite, sub presiunea unui vecin voyeur, a socrului nebun și a unui bebeluș cu nevoile lui, Maria ne povestește cum dragostea ei pentru studentul la Engleză l-a determinat pe soțul gelos să o încuie în casă.
Servitoare, asistentă medicală, babysitter, soție cu îndatoriri, Maria este un personaj-caleidoscop, într-o poveste vibrantă care, prin farsă, conduce către un final șocant.
Un spectacol cu o construcţia impecabilă, cu personajele solide, credibile, unul care reuşeşte să salveze un banal conflict identitar şi o banală luptă între fiică şi mamă, teme răs-ştiute, şi să le arunce într-o altă zonă în care se poate face teatrul adevărat.
O mamă bătrână locuieşte împreună cu fiica ei, rămasă fată bătrână. Cele două se chinuie şi se terorizează reciproc cu pasiune şi metodă.
Simpatia publicului e dirijată, fără mare greutate, înspre fiică. Mama nu e atât senilă, sau neajutorată, cât autentic rea: varsă oala de noapte în chiuvetă, cere să i se facă de mâncare când e clar că şi-ar putea face singură, îşi acuză fata că ar fi nebună, arde mesajele care ar trebui să-i ajungă fiicei, încearcă să-i zădărnicească orice tentativă de evadare.
Există, fireşte, o asemenea posibilitate.
”Spectacolele pe care le regizează Nagy sunt surprinzatoare, pentru că are o manieră aparte de a le pune în scenă, orientate fiind spre zona de „performance”, cu participarea unui număr foarte mic de spectatori, de până la 12 persoane.
Este o modalitate prin care publicul spectator simte și traiește emoțiile actorilor odată cu ei.”
Iulia MIRICA
„Am primit bucuros invitația de a lucra la Unteatru. Am regăsit atmosfera anilor mei de tinerețe de la La Mama din New York, același spirit prietenos și liber, o comunitate de artiști care, fără niciun considerent material, sunt animați de pasiunea de a face teatru altfel, de a descoperi “forme noi”. Și ideea acestor forme noi m-a dus direct la Treplev și la „Pescărușul”, o piesă care m-a urmărit toată viața și pe care nu am înțeles-o pe deplin, deși am montat-o în limbi diferite pe trei continente, de fiecare dată altfel.
Sper ca această versiune să fie ultima și, deși nu vom putea dezlega misterul care face ca o poveste ce sfârșește în moarte violentă să fie catalogată de Cehov drept „comedie”, am încredere că împreună vom (re)descoperi paradoxul că în teatru singura permanență e starea de schimbare continuă. Dacă acceptăm că nicio concluzie nu e defintivă, putem porni în căutare.”
Andrei Șerban
Texte care aluneca din cărţi vechi descusute, actori care aleargă spre sala de repetiţii, croitorii măsurând din priviri personajele cărora oamenii le dau naştere.
Agitaţie, emoţie, aşteptare, pentru un început. Fiecare spectacol e o nouă viaţă pe care o capăta un text. Acolo unde replica devine atotstăpânitoare.
Sărutul în sine este un gest-simbol, ce acoperă mare parte dintre trăirile fiinţei umane pe pământ, care ne-nsoţeşte viaţa de la naştere până dincolo de moarte, căruia Brâncuşi i-a acordat un enorm de mare interes.
S-a scris prea puţin despre preocupările marelui sculptor în această direcţie. Puţină lume cunoaşte dedesubturile fascinaţiei sale pentru acest subiect, sau a faptului că Brâncuşi gândise realizarea unei „Coloane a…sărutului”! Şi mai puţini ştiu că prima sculptură a lui Brâncuşi, prin care se rupea de „academism”, a fost „Sărutul”. Se dorea a fi o replică radicală a „sărutului” lui Rodin, prin care marele nostru sculptor îşi expunea „in nuce” întregul său concept despre artă şi viitorul său parcurs artistic.
Spectacolul va porni de la acest element simbol, pentru a parcurge – ca o prezentare generală- întreaga sa viaţă, cu punctele importante de referinţă din opera sa: “Muzele adormite”, “Geneza”, „Scaunele”, “Sculptura pentru orbi”, şi altele. În acest sens, spectacolul se va derula sub forma unei povești narate prin gest, mișcare, imagini video, elemente scenografice sau de ecleraj, care vor umple un spațiu impregnat de semnele tipic brâncușiene. Peste toate aceste elemente, simbolistica sărutului va domina expozeul scenic.
Horațiu MIHAIU
Music-hall-ul ”Cocoșatul de la Notre – Dame” vă invită să pășiți în lumea întunecată a Parisului medieval și în viețile umbrite de un destin nefericit al lui Quasimodo, clopotarul grotesc al Catedralei Notre – Dame, al arhidiaconului Frollo, chinuit de o viață fără speranță, al Esmeraldei, frumoasa țigancă dansatoare, al chipeșului căpitan Phoebus, care o păcălește pe Esmeralda, făcând-o să creadă că o iubește.
Această poveste tristă, marcată de vină, dragoste, speranță și izbăvire, vă va ține cu sufletul la gură.
